Un parc haios cu susul în jos
Povestea noastră
Știm și noi… în familie de multe ori e un balamuc total. Jucării împrăștiate, oale răsturnate, probleme întortocheate, griji nemăsurate. Așa că ne-am lăsat inspirați și am zis: Ia, să întoarcem și noi totul cu susul în jos! Dacă n-o ieși prăpăd, sigur va ieși ceva frumos!
Și, ce să vezi?! Până la urmă nimeni și nimic nu e perfect, dar să trăiești lucrurile pe dos, ăsta da efect! Să te bucuri senin de lumea răsturnată, asta e distracția adevărată!
CE GĂSEȘTI
Te așteaptă un traseu cu de toate pentru toți. Atât pentru bunici, părinți, copii, cât și pentru nepoți. După ce te vei pierde în Casa răsturnată, te-așteaptă o masă îmbelșugată. Mai apoi, ca să-ți cadă bine și să scapi de frică, te invităm la joacă, cu chestii faine care te ridică. Dacă apuci să treci și pe la Zoo și să vezi alpaca, poți să zici cu mâna pe inimă: Gata, sunt și eu țaca-paca!
În BRAMBURA PARK, ne dorim să te distrezi, cu mic, cu mare, să-ți scoți familia la plimbare. Să mâncați, să evadați, să râdeți în hohote, să nu fiți cuminți și să faceți zgomote.
Și chiar dacă pretențioșii mălai visează, să știi că în BRAMBURA PARK toată familia se distrează.
Te așteptăm aici cu un singur țel: să te bucuri, să te detașezi iar, la final, mai relaxat, să vezi lumea un pic altfel. Poate chiar așa cum e ea de multe ori, pe dos. Poate chiar ăsta e farmecul ei și poate pentru asta putem zâmbi, de multe ori, chiar mai frumos.
UNDE NE GĂSEȘTI
La Avrig, unde vara nu-i prea cald, unde iarna nu-i prea frig. Aici, în natură, unde te bucuri și de aer curat, dar și de aventură!